Pe Orșova în jos

Iată că pandemia ne-a stricat multora planurile de vacanțe și acest blocaj la nivel mondial ne-a făcut să ne orientăm pentru o perioadă în locurile mai apropiate de noi. Așa că în vremuri de pandemie la sfârșitul acestui iulie arzător am ajuns la Orșova. Micul municipiu de pe malul Dunării ar putea fi o bijuterie a fluviului însă administrația locală nu cred că are abilitățile necesare să înțeleagă importanța turismului pentru comunitate, păstrarea curățeniei în zona falezei și oferirea unei infrastructuri adecvate activității de turism local. Actualul oraș nu se află pe vatra orașului vechi deoarece acesta a fost strămutat mai sus față de nivelul Dunării, în anii 70 odată cu construcția barajului de la Porțile de Fier I.

Există și imagini dezolante în Orșova căci orașul nu are sistem centralizat de termoficare de mai bine de 25 de ani și majoritatea se încălzesc la sobe pe lemne și pe lângă blocuri am văzut stive întregi de lemne ca în satele de munte sau sunt barăci pe fiecare stradă lîngă blocuri unde localnicii își depoziteaza lemnele. Acu na, dacă mai stă Firea mult prin București nu este exclus să devină și el așa.

Dar nu de asta voiam să vă spun și chiar dacă arăt puțin și alte lucruri despre zonă, ca să știți la ce să vă așteptați, totuși zona merită vizitată. Cazarea am vrut să o încerc inițial prin booking dar totul fiind din scurt nu prea am reușit să găsesc ceva repede, dar am văzut în pozele cuiva un număr de telefon al unui apartament din zona falezei unde am sunat și am reușit să iau o perioadă de șase zile, urmând să văd la fața locului ce mai fac prin zonă. Apartamentul era decent, situat la 30 de secunde de malul Dunării, iar gazda chiar ne-a recomandat și ceva locuri unde să mergem să servim câte ceva sau la cine să apelăm pentru o croazieră pe Dunăre. Am primit chiar și numărul unui taximetrist pentru deplasări locale căci Orșova mai are un minus, nu are transport în comun. De pe balconul apartamentului dacă erai destul de matinal puteai să prinzi un răsărit de printre dealurile care mărginesc Dunărea, iar cafeaua dimineața avea un gust aparte în liniștea micului oraș.

Nu era mare lucru de văzut prin oraș iar ca și obiective de vizitat în zonă ar fi Mânăstirea Sf Ana, Biserica Catolică, Capul lui Decebal, Clisura Dunării, Barajul Porțile de Fier I, Parcul Dragalina. În zonă am aflat că gimnasta Lavinia Miloșovici este născută în Eșelnișa, localitate lângă Orșova.

În parcul Dragalina era o clădire abandonată care eu am crezut inițial că este scheletul unei biserici abandonate, dar apoi cineva din zonă mi-a răspuns la întrebare și am aflat că acel schelet trebuia să fie un punct de observație care să aibă și un restaurant și chiar un loc de joacă pentru copii, pe unul din nivele, dar se pare că proiectul nu s-a mai materializat.

Am servit masa la terasa restaurantului Damiro, unde de fiecare dată când am fost totul a fost în regulă și a fost relaxant să auzi Dunărea clipocind la picioarele tale.

Deși imaginile par uneori dezolante și ca și cum totul este abandonat, zona are un farmec aparte și îți dă energia necesară pentru umplerea bateriilor după o jumătate de an agitată și cu ocazia plimbărilor de seară am prins și luna în instantanee.

Tot de la terasa Damiro am luat și șalupa pentru o incursiune pe fluviu spre cazane pa vatra Orșovei vechi. Cu această ocazie am aflat în premieră și recunosc că nu știam, că un kilometru fluvial are 1680 m. Pentru o astfel de incursiune eu recomand șalupa în detrimentul vaporului din două motive, unul fiind timpul parcurs, evident mai scurt dar plin de adrenalină, al doilea fiind faptul că vaporul nu se poate apropia prea mult de obiectivele vizate din cauza mărimii. Am ajuns cu șalupa cu Nea Nelu, la Tabula Traiana, locul unde Nelu spune că există somni de peste 150 kg. La Chipul lui Decebal am aflat că a fost construit între 1994 și 2004 prin finanțarea lui Iosif Constantin Drăgan. Urma să fie construit și chipul lui Traian dar după moartea lui Drăgan, soția acestuia nu a mai dorit să finanțeze proiectul. Statuia a fost construită doar cu dalta și ciocanul. În drum spre Peștera Ponicova, am trecut și pe lângă Mânăstirea Macronia, construită pe locul unui fost punct de observație și dirijare a vaselor. Pe peretele dinspre fluviu al mânăstirii se găsesc 16 plachete cu voievozi români, iar undeva mai la dreapta tronează steagul dacilor, lupul. Peștera Ponicova are două intrări, una de aici de pe fluviu, unde am ajuns și una de sus dinspre stradă, are 32 de galerii iar un traseu al acesteia durează aproximativ 5 ore în condiții dificile. Aici la Dunăre denumirea de cazane vine de la faptul că până să crescă, Dunărea când lovea pereții stâncilor, sunetul acesteia părea să fie ca și cum cineva lovea cu un obiect într-un cazan.

Peisajele sunt superbe, relaxarea este la superlativ, te încarci cu o energie aparte, te încarci sufletește iar peisajele sunt ireal de frumoase și naturale și oricâte aș spune eu, doar venind aici puteți vedea o parte din România frumoasă. Vă las pozele să vorbească în locul meu și urmează să vă povestesc în articolele viitoare câte ceva despre Drobeta și satele izolate din Munții Cernei, alte locuri unice unde am ajuns.