O cascadă și-un castel
Astăzi un pont pentru cei care vor sa evadeze o zi din capitală, să se relaxeze și să își reîncarce bateria pentru o altă săptămână.
La 08:11 din Gara de Nord am urcat într-un tren cu destinația Bușteni. Drumul e plăcut, printre peisaje frumoase, trenul era destul de decent și deși suntem campionii lumii la întârzâierea pe linia ferată, am ajuns la ora la care scria pe bilet.
Din start aveam în plan Cascada Urlătoarea și apoi după coborârea de la ea o urcare cu telecabina până la Babele. Am luat la pas traseul până la cascadă, un traseu relativ ușor, plăcut care urcă lin și trece și prin luminișuri și prin pădure deasă. Cum ajungeam aici după o săptămână de ploi abundente, pe anumite porțiuni era noroi, iar specific românesc era faptul că în anumite locuri erau tăieri de arbori destul de serioase. Nu lipseau nici arborii doborâți de la vânturile puternice și abia aici vezi ce înseamnă furia naturii, când copaci de mărimi serioase se vedeau smulși efectiv din pământ.
Am ajuns la cascadă și deși nu este una din cele mai spectaculoase din țară, merită efortul. Doi localnici întreprinzători, puseseră de un mic butic cu mărunțișuri și cu două oale de porumb fiert care se fierbea la o mică butelie de gaz al cărui arzător era înconjurat de pietre de munte. Paradoxal jos în Bușteni porumbul era 7 lei iar aici cu toate astea aduse sus în spate câțiva kilometrii, porumbul era 8 lei. Cascada se află la o altitudine de 1100 m și pe lângă căderea principală mai are și alte căderi mai mici situate mai sus. În fața ei când ajungi e locul perfect unde să te răcorești după urcarea în care te-ai încălzit de la efortul depus.
După un porumb fiert și pozele aferente am luat drumul în sens invers urmând să mă opresc la telecabină pentru urcarea la Babele. Ajuns la telecabină am constatat că nu merită investiția. Este ireal că se cere 170 de lei pentru un drum dus/întors. Spre comparație telecabina din Castellammare di Stabia în Italia are un preț de aproximativ 9 euro (45lei) dus/întors iar în Tenerife la Teide telecabina pentru un rezident este vreo 15 euro(75 lei) cu ghid audio care îți explică ce observi ca și priveliște. Iar ăia fac turism nu țigănie. Dar e bine că noi cerem dublu și te duce sus pe munte o cutie ca pe un sac de cartofi.
Am renunțat astfel să mai urc și am căutat rapid o variantă de urgență pentru restul zilei iar odată cu varianta găsită am evitat și o mare ploaie care s-a iscat din norii de deasupra munților. Astfel am ajuns la Castelul Cantacuzino care a fost construit în 1911 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul), fost ministru al României între 1899-1900, 1904-1907.
Castelul este construit în stil neoromânesc și este înconjurat de un parc ale cărui alei te poartă spre cascade, fântâni arteziene și grotă. Construcția a fost realizată în piatră și cărămidă după planurile arhitectului Grigore Cerchez și se întinde pe o suprafață de 3148 mp. Decorațiile interioare sunt foarte frumoase, plafoanele cu grinzi aparente și pictate, balustradele din lemn, piatră sau fier forjat, feroneria turnată în bronz și bogat ornamentată și vitraliile sunt făcute cu o măiestrie extraordinară. Șemineele au fost făcute din piatră de Albești, ornamentate cu mozaicuri policrome, împlinesc atmosfera de reședință boierească, sporind valoarea edificiului. Castelul are și o colecție de heraldică reprezentând blazoanele familiilor de boieri încuscriți cu cantacuzinii și o friză de picturi votive cu iluștrii membri ai familiei Cantacuzino din ramura munteană.
Fata care ne-a fost ghid pe interior pentru suma de 40 de lei povestește cursiv o mulțime de lucruri despre decorații și despre istoria castelului și o face cu suflet. Așa am aflat că aproape toate obiectele din castel au dispărut la naționalizarea comunistă. Castelul mai avea doar un candelabru original, iar multe din obiecte probabil la vremea respectivă au ars pur și simplu nefiind existente în colecția nimănui, deoarece la vremea respectivă nu exista cultura vechiului și nici colecționari așa că orice obiect mai vechi de 5-7 ani era ars sau aruncat. De altfel toate cărțile existe pe atunci în castel au fost arse. Posibil ca o parte din obiectele originale ale castelului se află în magazine de anticariat dar din cele care se văd în pozele cu mobilierul fiecărei camere nu s-a recuperat nimic. În perioada comunistă, după ce s-a cărat tot ce s-a putut sau s-a distrus, Castelul Cantacuzino a fost transformat în sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză. Picturile de o certă valoare artistică, care împodobeau pereţii, au fost acoperite grosolan cu un strat de vopsea verde, vopsea care se mai vede și astăzi în interior și aici poți vedea cu claritate ce a însemnat ciuma comunistă pentru artă și frumusețe. Castelul are în interior și o expoziție de peste 60 litografii și gravuri ale unora dintre cei mai mari artiști ai lumii, printre care Pablo Picasso, Gustav Klimt, Pierre-Auguste Renoir, Henri Matisse, Salvador Dali,Toulouse Lautrec, Edvard Munch și Marc Chagall, aceasta fiind intitulată “Great artists of the world - colecţia av. George Șerban”.
Vă las mai jos mai multe poze din interior și dacă alegeți să veniți până aici nu veți regreta.
De-a lungul vremii castelul a avut mai mulți proprietari, unul din ei fiind și urmașa Cantacuzinilor strănepoata lui Grigore Gheorghe Cantacuzino, Ioana, care din 1994 până în 2004, s-a judecat cu ministerul şi câştigând procesul, a intrat în posesia domeniului şi a tuturor averilor, dar fiind foarte înaintată în vârstă şi neavând moştenitori s-a hotărât să vândă totul. Astăzi, castelul este proprietate privată ce aparţine mai multor acţionari, majoritar străini, care au avut iniţiativa ca, din iunie 2010, să-l integreze în circuitul muzeal.
Am încheiat ziua cu o masă la restaurant iar la ora 18:00 pe peronul din Bușteni am așteptat trenul care venea leneș să ne ducă înapoi acasă. Cum probabil v-ar interesa și cât a costat o astfel de ieșire de o zi vă spun că toată incursiunea la cascadă și castel plus masă, tren dus/întors și alte cheltuieli pe mici plăceri a costat 180 de lei/persoană. Printre alte peisaje pline de viață am luat drumul spre casă.
Să aveți drumuri întinse și amintiri de vis!
Comentarii
Trimiteți un comentariu