Positano - orașul de lego

   După atâta timp în care vedeam acel mic colț de rai doar prin poze am reușit în 2019, să ajung la ziua când de la cazarea din Vico Equense despre care deja v-am povestit, să ma îmbarc din nou în Circumvesuviana cu direcția Sorrento, de unde cu autobuzele SITA am plecat spre Positano să-i străbat străduțele fără să am vreun scop anume ci doar să mă bucur de frumusețea locului. Până acolo drumul este amețitor la propriu și amețitor de frumos și treci prin locuri cu priveliști uimitoare și parcă niciodată nu am văzut loc în care stâncile să se potrivească atât de bine cu marea.

    Și am ajuns unde în zona de sus a orașului unde la coborârea din autobuz am rămas locului să trag aer în piept că era nevoie. De acolo de sus am știut că locul intră în top 3 locuri unde aș vrea să îmi termin călătoria prin viață.

  Odată ajuns aici ai impresia că trăiești într-o vedere agățată de standurile cu suveniruri și nu știi în ce să îți arunci ochii mai întâi, la clădirile colorate născute una din alta, ca dintr-un lego uriaș, la apa de un albastru intens, unde ai impresia ca cineva și-a scăpat acuarela tempera în ea sau la balcoanele pline de vegetație. Totul este copleșitor de frumos și aranjat în cea mai deplină armonie. Plaja principală a orașului Spiaggia Grande, cu apa incredibil de albastră era punctul central din orice unghi priveai și undeva în lateral trona maiestuoasă cupola Chiesi di Santa Maria Asunta.

   Pe aleea destinată exclusiv pietonilor care face legătura cu plaja, te poți răcori cu o răcoritoare din binecunoscuta lămâie specifică zonei și ai la dispoziție sute de magazine pline de minunății care să le faci cadou celor dragi sau pur și simplu să le iei pentru casa ta. La orice pas te pierzi printre miile de turiști care vizitează locul și se pare că în sezon de vârf orașul are de cinci ori mai mulți turiști decât locuitori, care în acest moment ajung undeva în jurul cifrei de 5000.

   Bineînțeles că am ajuns la plajă și nu puteam să nu încerc apa aia atât de colorată și să nu umplu apoi telefonul de poze cu tot orașul poziționat pe cele două văi, în toată splendoarea sa.

   După binemeritata plajă și apa extrem de plăcută pentru luna aprilie, m-am aventurat pe Via Positanezi D'America un alt loc unde telefonul meu s-a încălzit de câte poze superbe am reușit să prind. Aici am găsit după trecerea pe sub o arcadă și un fel de turn parcă agățat de marginea stâncii care era de fapt o unitate de cazare unde poți ajunge să îți petreci o vacanță de vis. La o căutare pe Booking am dat de ea și am văzut și prețul extrem de piperat care era perceput.

  

    Așa cum v-am zis acest mic colț de rai m-a cucerit și celor care vă place să călătoriți vă spun să nu ratați așa ceva. Am plecat din nou pe aleile orașului spre zona unde trebuia să oprească autobuzul pentru întoarcere știind că o să mai vin încă odată până la plecare, lucru care l-am și făcut pentru a mă mai bucura odată de priveliști și de tot ce avea de oferit această zonă de vis. Vă mai las o serie de poze să vă bucurați de ele, până data viitoare când vă povestesc și despre scurta vizită în Amalfi.

Să aveți drumuri întinse și amintiri de vis!