Patru ore în Alicante

   A venit momentul să las Benidorm în urmă și să revin spre casă după frumoasa vacanță, dar pentru asta trebuia să ajung în Alicante, de unde trebuia să zbor spre casă. 

   Am ales să plec din Benidorm, pe coastă, cu trenul cu trecere de-a lungul coastei prin câteva orașe mai mici. Un tren decent m-a plimbat agale pe coastă printre peisaje diverse, făcând să îmi pară și mai rău că mă îndrept spre casă. Când prin fața ochilor se perindă zeci de imagini frumoase, pofta de vacanță și peripeții în lume, crește.

   Am ajuns în Alicante după aproximativ o oră de drum la stația Luceros, unde am ieșit m-am bucurat de aerul curat și priveliștea de oraș așezat cu cap, apoi m-am îndreptat pe jos spre gara orașului unde am lăsat bagajul la cușete special amenajate, pentru cele patru ore care le aveam la dispoziție să fac o tură prin zonă. M-am delectat în apropierea gării cu ceva dulce și o limonadă să mă răcoresc că deși era 3 decembrie, trebuie să vă spun că eram cam transpirat de la cât de bine bătea soarele. Până să plec din zona gării, m-am interesat cum ajung la aeroport și am aflat că autobuzul C6 ajunge acolo, circulă cam la o jumătate de oră, iar un bilet costă puțin sub 4 euro.

    Am luat o stradă la întâmplare la picior, pentru că în locuri unde nu am mai fost eu încep la întâmplare să descopăr locuri frumoase.

Am ajuns astfel la Casa Mediterraneo, Plaza Gallicia, Esplanada de Espana, am văzut și ambarcațiunile din port și o bucățică mică de plajă după zona portului.

   De undeva de sus mă tot privea paznicul vigilent al orașului Alicante, Castillo de Santa Barbara, așa că după ce colindasem pe străzi până atunci, am zis că dacă tot sunt aici și mai am ceva mai mult de o oră până să plec spre aeroport, ar fi cazul să merg să văd și punctul principal de atracție din Alicante. Am urcat pe jos, deși există și un lift iar drumul merită tot efortul căci la fiecare pas oferă câte o noua imagine cu orașul.

   Am ajuns la castel după 30 de minute de urcare pe vârful stâncilor care de fapt e un munte, Benacantil pe numele său, cu o înălțime de 166 m. Intrarea a fost liberă, iar în interior erau și două sau trei cafenele unde te puteai relaxa după urcare. Am mers prin toate colțurile lui, am avut ocazia să văd blazoanele câtorva din casele care l-au stăpânit și undeva pe zidurile lui un pescăruș mi-a fost model pentru câteva poze. Din orice colț al zidurilor castelului priveliștea este superbă, iar aerul și înălțimea dă senzația că ești stăpânul vacanțelor frumoase.

  Am coborât spre oraș după o oră de vizitare și m-am îndreptat spre gară, de unde trebuia să îmi ridic bagajul și să merg spre aeroport nu înainte de a mai fura o poză și să vă spun că Alicante merită o vizită mai amplă și nu ar fi rău să-l puneți pe lista de amintiri.

Să aveți drumuri întinse și amintiri de vis!